Posts Tagged ‘Tratament Spondiloza Cervicala’

Tratament Spondiloza Cervicala

În combaterea preventivă a spondilozei cervicale, masajul este o măsură benefică. Posibilitatea vindecării prin masaj este foarte mare, dacă boala este descoperită în stadiu incipient și chiar dacă se constată evoluția bolii, masajul terapeutic este vital pentru împiedicarea evoluției bolii. Recomand tratarea spondilozei cervicale prin masaj, enumerând câteva dintre efectele imediate: activarea circulației sângelui, tonifierea musculaturii cervicale prin compensarea directă a deficiențelor cauzate de afectarea discurilor, a ligamentelor intervertebrale.

Stabilirea ședințelor de masaj se fac în funcție de datele acumulate despre pacient și mai ales toleranța acestuia la masaj. Primele ședințe de masaj pot ajuta foarte mult pacientul, eficiența masajului este condiționată de vârstă, controlul reacțiilor și cunoașterea gradului în care este limitată mobilitatea în această categorie de afecțiuni. De cele mai multe ori, tabloul spondilozei cervicale sunt însoțite de migrene sau dureri de cap. În astfel de cazuri, masajul capului și al feței contribuie la diminuarea durerii.

Să nu uităm că spondiloza reprezintă afecțiunea reumatică a vertebrelor, o artroză localizată la nivelul cervical al coloanei vertebrale. Cauza principală este definită de îmbătrânirea țesutului, dar și posibile alte cauze: traumatisme survenite în urma unor accidente, adoptarea unor poziții necorespunzătoare în timpul desfășurării activității profesionale, lipsă de mișcare, obezitate, etc.

Pentru informații și programări, vă rugăm accesați pagina programări.